Vizualizare wishlist "Samsung F2380"
Wishlist adaugat la 2010-02-25 05:23:35 de Barbu Mateescu [editeaza wishlist]
ID Wishlist#: 212428 [ Vezi in forumul My Garage acest wishlist.]
Comentariile autorului:
Monitor office + (un pic) foto
1) Backlighting LED: nu crește contrastul global al monitoarelor, ci cel mult poate da un contrast dinamic chiar deranjant dacă se folosește cu un Excel (cu fundal alb). Există televizoare în care se implementează și contrast dinamic pe zone din suprafața ecranului, dar nu e cazul la monitoare medium-low. Scăderea consumului de curent cu câțiva W este mai degrabă o găselniță de marketing, necum ceva sesizabil. Singurul avantaj pentru LED ar fi stabilitatea culorilor, acestea nemodificându-se după pornire și nici în funcție de temperatura mediului ambiant. Nota 4 pentru documentare și încercarea de a justifica cu texte scoase din reclame (mult prea) entuziaste. Cel mult ar fi putut crește plaja de culori afișate, dar și asta se întâmplă numai când se folosesc triade de LED-uri RGB, nu albastre cu filtru galben (exterior aproximând albul). Detalii: http://www.xbitlabs.com/articles/monitors/...html#sect0
2) Tehnologia TN din BENQ V2410: de dragul prețului mic se sacrifică unghiurile de vizualizare, și cel mai grav se manifestă problema când se privește din diverse unghiuri pe verticală (una se vede când se stă drept în scaun, și alta se vede când utilizatorul se lasă mai jos, în poziție relaxată
. În Samsung F2380 se folosește ecran PVA; chiar și aceasta prezintă unele compromisuri, dar nesemnificative față de neajunsurile TN (pentru un preț ușor mai ridicat, nu dublu ca în cazul IPS-urilor folosite în DELL, HP). Pentru ignorarea detaliului scădem un punct și ajungem la nota 3.
3) Conectarea analogică (prin D-sub) de la BENQ este singura soluție realistă, HDMI nefiind de folosit decât cu tunere externe și o mână de laptop-uri sau plăci video mai ciudate; este un standard care n-a prins la calculatoare, până și DisplayPort având o răspândire mai bună. Revenind la analog/D-sub, poate genera artefacte obositoare la citire și imagini ușor încețoșate, afectând drastic fotografiile afișate. BENQ-ului îi lipsește exact intrarea esențială, anume DVI. Scădem încă un punct și ajungem la nota 2.
4) Finalmente, răspunsul dat de Dominic89 nu aduce vreun argument real și pare a recomanda un monitor la întâmplare, numai pentru a mai strânge afișări pentru auto-promovarea propriului cod de afiliere. Nota 1 pentru spam, repetat și într-un mesaj privat pe care mi l-a trimis doar cu îndemnul de a folosi acel cod de afiliere; să văd unde e funcția de ignore în forumul ăsta...
5) Rog utilizatorii cu prea mult timp la îndemână să și-l folosească în alte locuri; mi-aș dori să văd indicații reale, iar pentru asta eram hotărât dinainte să „donez” celui în drept suma cuvenită pe afiliere; la un asemenea monitor nu-i mult, dar ajunge măcar de un butoiaș cu bere.
(%)
Posibilitatea de a controla mult mai precis luminozitatea prin intermediul LED-urilor (fata de controlul mai anevoios la lampile fluorescente CCFL) aduce si un contrast mai bun. Ce-i drept acest avantaj se vede mult mai bine la TV-uri LED si nu la monitoare low-end LED.
Si reducerea consumului de energie se vede mult mai bine la TV-uri:
Samsung LE32B650 LCD - consum 150W
Samsung UE32B6000 LED - consum 85W
Aceeasi diagonala 32", consum redus cu peste 40%
Referitor la portul HDMI sa stii ca exista adaptoare DVI-HDMI. Practic HDMI=DVI + sunet, dar partea de sunet e inutila pt un monitor fara boxe incorporate.
Sa stii ca majoritatea placilor video actuale de pe piata au si port HDMI iar cele care nu au vin cu siguranta cu acel adaptor de care am pomenit mai sus.
Aici vorbeam de monitor, nu de televizoare.
Este oare totusi cineva care chiar mai si stie despre ce vorbeste, sau numai oameni care se baga peste tot indiferent daca au treaba sau nu?
Daca vrei ceva IPS te poti uita la Dell 2209WA (de fapt e E-IPS in cazul asta). Insa si acesta vine cu cateva probleme: luminozitatea prea ridicata chiar cu setarea 0% din meniu (nu poate fi folosit noaptea sau in camere mai intunecate pt ca efectiv iti arde ochii) si bazaitul enervant al circuitului de alimentare. Eu l-am avut si am renuntat la el pt un TN.... desi pare greu de crezut chiar asa stau lucrurile. Am avut 2 astfel de Dell-uri si ambele aveau aprox. aceleasi caracteristici deci nu e vorba de un lucru singular.
Asa ca nu te astepta la ceva fabulos doar pt ca are panel PVA sau IPS. Poate are alte probleme pe care le vei descoperi doar dupa ce il iei acasa....
Nu sunt pasionat de silențiozitate; monitorul va înlocui vechiul CRT al părinților, care țiuia din toate încheieturile și nu conta, pentru că nu prea-s ai mei păsări de noapte.
Monitor mare, folosit 90% pentru office si 10% pentru vizualizarea pozelor : cerintele tale.
Rezolutia monitorului: aici ai un "-" pentru office:
1920x1080 in loc de un 1920x1200 - rezolutia normala pentru PCuri.
Monitorul are insa 23" ceea ce il face sa pastreze un aspect ratio normal, nu ca acel benq.(la 24" rezolutia normala ar fi de 1920x1200 si nu 1920x1080)
Din punct de vedere al geometriei samsungul este perfect.
Textul ar trebui sa se vada clar (se pare ca nu are aceleasi probleme ca vechiile PVAuri)
Din cate scrie lumea pe net, samsungul, necalibrat, ar fi foarte slab in redarea corecta a culorilor. (un dispozitiv de calibrare cred ca costa cam 200 euro)
Unghiul de vizualizare:
hxxx://www.youtube.com/watch?v=LOkGjFru4x0
samsungul calibrat, cu unele probleme. (unghiul real de vizibilitate cred ca este de 80g - oricum mai bun decat orice TN)
Ghosting (daca te joci, te intereseaza).:
hxxx://www.youtube.com/watch?v=71jFDveGNQ0
Samsungul nu este perfect si pretul o arata.
P.S. vad ca ai citit reviewurile si ca stii ce vrei sa cumperi. Nu cred ca avea sens sa mai intrebi si pe aici
Folosesc un =ColorVision+Datacolor"]Spyder2Pro, nu calibrarea factory ar fi problemă.
Monitoarele de 24inch pot avea și 1920x1080 păstrând proporția corectă, iar BENQ-ul respectiv nu avea vreo problemă de aspect ratio.
Oarecum mă deranjează tendința asta a producătorilor de-a folosi 16:9, dar înțeleg motivul: pot produce mai ieftin monitoare cu diagonală mai mare (deși în afară de filme nu există motiv, suprafața practic scăzând la aceeași diagonală, iar lățimea extremă ajunge să deranjeze la citire). Totuși, exact din acest motiv alesesem un monitor cu picior pivot.
Mențiune despre rezoluție: indiferent de monitor, cel mai probabil va ajunge să stea în 1280x720 (sau 1280x800 pentru cele 16:10), deoarece părinții mei se chinuie să vadă chiar și cu ochelari, cu Windows-ul pus pe „large fonts”. Știu că este o blasfemie pentru mulți din cei de aici, dar altă soluție nu găsesc în condițiile în care monitoare de 20-21" cu 1600x1200 (cu scalare perfectă 1:4 pentru 800x600) nu se mai produc.
Deja am lansat comanda, folosind codul unei persoane ce mi-a fost de real folos; am preferat să dau direct ignore celor care se băgau în seamă numai ca să-și reclămuiască propria afiliere.
Mi-aș dori totuși în continuare sugestii reale; vreau să schimb și monitorul meu personal (după cadoul făcut părinților), și chiar dacă încerc să mă documentez atât din review-uri cât și căutând să văd personal „feeling-ul” unor monitoare, mi-e totuși imposibil să stau la curent cu (literalmente!) sute de modele existente pe piață. În acest scop apelasem la forum, care până la urmă sper să-și dovedească utilitatea (poate și altfel decât prin spam).
Salut, un review pentru F2380 gasesti aici: http://www.prad.de/en/monitore/review/2009...f2380.html Diferente intre F2380 si F2380M vad ca sunt la conectori (cel din review are 2xDVI-D iar cel din oferta PC-Garage are un DVI-D si un HDMI) si probabil la panel cPVA vs. PVA.
Mulțumesc pentru link, dar este un review de umplutură, lungit ciudat pe o grămadă de pagini și care nu conține mai nicio informație reală, toate-s observații imediat aparente fie și după numai jumătate de oră de folosire. Sublinierea ta pentru diferența între monitoare: modelul cu M folosește exact același panou ca și cel simplu, tot cPVA. Diferența de conectică este cel mult o rezervă pentru viitor; am preferat achiziționarea modelului cu M datorită firmware-ului mai nou.
Pentru un review cu test amănunțit redirecționez iar spre XbitLabs: http://www.xbitlabs.com/articles/monitors/...html#sect0
Iar pentru unul succint, în care se pune mai bine în evidență partea de utilizare: http://www.digitalversus.com/article-357-6293-36.html
Sincer, chiar m-aș lipsi de informațiile de duzină; pentru Samsung F2380 (cu sau fără M) sunt lămurit, și în același timp mulțumit că nu a apărut vreo informație despre un potențial defect major (cum ar fi monitoare sosite gata nefuncționale/DOA).
Am lansat comanda, mi-a fost confirmată și mâine îl voi pune la treabă. Voi reveni cu primele impresii și eventual cu niscaiva detalieri, dacă apare ceva demn de semnalat după mai multă vreme de folosire.
Salutare. M-ar interesa si pe mine Samsungul F2380. Zi-mi te rog cum ti se pare, cateva impresii, un mic review. Multumesc. Toate cele bune!
După aproximativ o săptămână în utilizare pot spune că este chiar mai bun decât mă așteptam. Design-ul este foarte bine gândit, cu un aer sobru și, mai important, construcție perfectă; poate fi așezat și mutat în orice poziție (inclusiv rotație stânga/dreapta, pivotare și reglaj înălțime) cu doar două degete, păstrând impresia de soliditate și stabilitate.
———
Apoi: ecranul cPVA va fi o surpriză pentru orice om obișnuit doar cu TFT-uri ieftine, bazate pe matrice TN. Imaginea e vibrantă fără a exagera, păstrând naturalețea culorilor. Contrastul este impresionant, practic chiar și dat cu luminozitatea spre maxim (aproape inconfortabil, dar necesar dacă e folosit într-o cameră cu geamuri mari) negrul păstrându-se... negru, nu cenușiu.
Tot ce e nevoie e un pic de reglare; monitorul vine din fabrică setat astfel încât nuanțele întunecate sunt prea închise, dar se rezolvă fără probleme cu o calibrare sau cu o simplă modificare pentru valoarea gamma din controalele plăcii video.
Subliniez: aveam mici reticențe până la achiziție, și după ce am experimentat mai tot (de simplu browsing și citit de pe net, trecând prin filme și ajungând la procesare foto) pot spune că monitorul s-a comportat surprinzător, semnificativ mai bine decât mă așteptam.
A apărut pe site-ul PCgarage și comentariul meu la modelul F2380M. În mare am mai detaliat puțin în plus față de ceea ce am scris aici. Link: http://www.pcgarage.ro/monitoare-lcd/samsu...mentariu-1
Observație: modelul cu M în coadă are adăugate boxe (destul de irelevant) și intrare HDMI, cu ieșiri tip mufă standard de 3.5mm; trei ieșiri audio, pentru sunet 5.1
Cel puțin pentru intrarea HDMI ar merita cumpărat modelul o idee mai nou; diferența de preț e nesemnificativă, câteva zeci de lei.









#1 Dominic89 (4127 comentarii) - 25.02.2010 07:36
Eu iti recomand ceva de 24" fullHD,dar cu tehnologie LED,pt. un contrast sporit: 89297